Valoarea unui blog stă în zâmbetele celui care citeşte

Zbor…

De câteva săptămâni a pornit tăvălugul.
Tăvălug ce în fiecare zi anunţa schimbarea.
Dar exact aşa cum înainte să învăţ să merg,  m-am ridicat din fund şi am căzut de câteva ori, tot aşa mi s-a intamplat si acum.
Dar cum până la urmă tot am învăţat să merg, o sa imi şi iau zborul la un moment dat.
Aripile au început să-mi crească. Ca un miracol al naşterii unui spirit în mine. O simt. Chiar dacă, asemenea unei sarcini, începuturile nu se detectează cu ochiul uman, dar emotia există, emotia de toamna cum spune un prieten:)
Aripile cresc, apoi se întind, iar în cele din urmă se folosesc pentru zbor. Ceea ce reprezintă doar începutul unei frumoase călătorii. Acolo vreau să ajung, nicidecum la un punct final, ci la un nou început. Fiindcă începuturile îmi plac la nebunie.
Iar în procesul de creştere, primii paşi sunt grei. Iar apoi uiţi că ai mers de-a buşilea sau iţi reaminteşti doar atunci când eşti curios să vezi cum ai crescut.
Asadar să creştem mari cu totii! Cu dedicatie pentru Ale şi Iulian:)

Advertisements

Comments on: "Zbor…" (2)

  1. Cat de frumooos!!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: