Valoarea unui blog stă în zâmbetele celui care citeşte

Archive for the ‘de zi cu zi’ Category

Intâlnirea

Ne-am întâlnit într-o miercuri seară, într-o zi din februarie.

Când nici măcar nu căutam așa ceva, dar n-am putut să nu ma gandesc la el,  a fost dincolo de orice explicație.

Am avut sentimentul că nu trebuie să mă opresc aici, că trebuie să îl revăd, că trebuie să trăiesc din nou acea experiență .

M-am bucurat de fiecare minut, de fiecare mișcare făcută pe muzica lui, de fiecare stângăcie, de fiecare privire și fiecare ritm al pașilor câștigat sau pierdut.

Dar să nu credeti că era suficient să îmi placă, asta nu mă împiedică să greșesc, să calc strâmb sau să uit să mă bucur de moment, să vorbesc mai mult decât era cazul, când singurul lucru pe care trebuia să îl fac era să ascult muzica noastră.

Deși știam și simțeam că acolo trebuie să fiu în acel moment,  au fost momente în care nu m-am priceput să îmi țin echilibrul, să mă las condusă, fără să îmi fie teamă de ce o să pățesc.  Imi doream ca eu  să controlez situația chiar și atunci când nu era cazul, ca atunci când tragi automat de volan ca să eviți maidanul scăpat pe șosele.

Uneori era foarte simplu, precum mersul pe stradă, care bineînțeles și acesta poate varia în ritmul gândurilor noastre care nu ne dau pace. Alteori mai complicat, dar spectaculos. Suficient de spectaculos cât să îmi doresc să fiu acolo, demnă de îmbrățișarea lui.

Aș fi spus la toată lumea, chiar din primul moment, vroiam să mă mândresc, să vadă toată lumea ce am descoperit și ce mă face fericită.

Am fost și la prima petrecere dedicată lui. Nu știam cum să mă imbrac, cum să pășesc și ce va zice lumea care va privi. Auzisem că e un adevărat fenomen cultural  cu mici ritualuri de care trebuia să țin cont.

Le-am învățat pe parcurs și am fost fascinată când le aflam. Iar când entuziasmul a trecut prin mai multe etape de evoluție și transformare, am început să citesc, să descopăr cum fac alții în situația asta, cum îmbină armonios privirea cu invitația, cum un “mulțumesc” înseamnă, de fapt, un refuz frumos de a mai continua, cum o ultimă melodie poate însemna o invitație tacită de a continua acasă ce a început pe ringul de dans.

Dar ca orice relație pe care o dorești pe termen lung, am înțeles că și aceasta necesită atenție și dăruire, atenție pentru mine, dar și pentru o cealaltă persoană alături de care dansez.

Cristian Martis 5

Este atât de frumos ceea ce devine, încât n-ai cum să nu-ți dorești s-o iei de la capăt în perpetuul dans al iubirii și pasiunii.

Chiar dacă este doar începutul unui proces lung de dezvoltare și educație, este magic, subtil și romantic.

Apoi am început să spun și altora , pentru că tango-ul  argentian, în afară de trăire cere și promovare și dedicare. Iar Elena, Corina și Lavinia s-au alăturat, iar împreună dansăm la Scoala de dezvoltare personală prin Tango, Tango Tandem

Chiar dacă face parte din patrimoniu imaterial al UNESCO , nu știu câți îl simțim ca pe un adevărat fenomen cultural  care își găsește sursele de inșpirație în bătăile inimii orașului și nu doar atât/acolo.

Dacă doriți să aflați mai multe despre tango, există și 2 cărți de tango în limba româna, care se poate achiziționa de aici 

Advertisements

Puterea cuvintelor

Dacă am pune un bănuț de-o parte de fiecare dată când întrebăm “ce faci” într-o lună, am putea spune că tocmai ne-am făcut singuri fondul de pensii pilonul 3.

Intrebăm fad, făra să așteptăm neapărat un răspuns sau un răspuns sincer de la interlocutorul nostru, cum ar fi: ” astazi mă simt mai neîmplinit ca niciodată de evoluția mea pe acest pământ și de soarta avionului supersonic”

Poate pâna să ne răspunda, noi deja începem să povestim cum am fi vrut noi să participăm la maratonul din Sahara, dar acum de frica  incidentelor din Maroc am renunțat. Dar poate o sa alegem o aventura în Thailanda . Și tot continuăm să vorbim despre noi și planurile noastre mărețe.

Eu, una, aș propune înlocuirea expresiei“ce faci?” cu “tu cum ești? ”.

Chiar cred ca e o întrebare sinceră și că interlocutorul tău vrea să audă cum esti, dacă ești bine, dacă îmbini armonios cele 2 emisfere, dacă planurile tale prind viață, dacă iubești etc.

Se uită în ochii tai, empatizează cu tine și e dispus să te asculte, nu contează dacă sunt fleacuri sau realități tulburătoare.

Dar, totuși, ce ne împiedică să facem asta mai des? Cred că multiple răspunsuri am putea găsi și cu toatea astea întrebarea sa rămână dechisă:

Uităm să dăruim. De la minute de atenție, la empatie, sentimente, toleranță.

Sau nu avem exercițiul dăruirii de sine.

Suntem învățați din ce în ce mai des să ne iubim pe noi înainte de toate, să ne urmărim propria împlinire și propriile dorințe, iar  pe acest drum transformăm sentimentele în accesorii.

Uităm să ne mai gândim cum să îl ajutăm pe celălalt, cum să îi venim în întâmpinare, cum să îi facem o bucurie, cum să îl scutim de un efort, cum să îl facem să zâmbească.

Uităm să iubim, de fapt. Iubirea înseamnă foarte multe gesturi, iar de multe ori intențiile și gândurile în sine nu au nicio valoare în absența lor.

Pâna la urmă și dăruirea e un exercițiu, iar ca orice exercițiu cere antrenament. Dar avantajul lui este că  ne putem apuca de el la orice vârstă, când vrem să dăruim izbucnesc în noi resurse de energie de care habar nu aveam până atunci.

In final, vă las cu un video care surprinde atât de bine puterea cuvintelor si cu întrebarea “Tu cum ești astăzi?”

 

Tag Cloud

%d bloggers like this: