Frământarea unui gândac roz

Se făcea odată că există un gândac, un gândac diferit. El era roz şi optimist.

El  visa în fiecare zi că era puternic şi putea urca  zidul care i se ridica în faţa ochilor. Cu optimism şi elan se înarma  în fiecare zi şi îşi spunea:

“De astăzi va fi altfel, de astăzi nu voi mai fi doar gândac,  voi fi mai mult.Voi incerca să îmi depăşesc limitele, chiar dacă voi încerca zi de zi şi voi cădea pe spate cu picioarele ridicate.”

Practica tehnici gândăcesti în fiecare zi: cum să isi tina echilibrul, cum să îşi întărească tentaculele, cum să facă faţă la asprimea zidului, cum să fie optimist în faţa celei mai pesimiste situaţii.

După lupte seculare, îşi zise în sinea lui:… “e mai greu decât îmi imaginam… şi în fond, sunt doar un gândac ca toti gândacii, chiar dacâ sunt roz.”

Chiar nu pot urca  ziduri şi se pare că nici gândirea pozitivă nu îmi e de foarte  mare ajutor… o să renunţ… pentru moment, dar fără a înceta să mă gândesc la evoluţie, la  superioritatea de gândac roz… că altfel nu pot zice! Gândac, care  cade pe spate şi are nevoie de cineva ca să se poata ridica.

Acum mă duc să mă plimb pe câmpuri line şi fără ziduri… poate mă liniştesc,  că nu am mai făcut-o de când  am gândurile cu zidurile, limitări şi mândrie de gândac roz, versus lume fără ziduri si fără pretenţii…

De mâine,  o să încerc  să devin un gândac obişnuit şi negru, căci am auzit că negru e noul roz.

P.S.”Acest material este un pamflet, dar pe alocuri conţine mesaje subliminale din viaţa de zi cu zi”