Meșteșugul schiatului

Se făcea că  în iarna lui 2010, anul în care a fost lansată oficial pârtia din orașul natal, Campulung Muscel, mi-a intrat în cap faptul că trebuie să învăț să schiez. Astfel,  într-un weekend m-am  asigurat ca am pantaloni și haina de ski , voie bună si prietenii din dotare și am plecat către pârtie.

Obiectivul meu era simplu. Vroiam să învăț să schiez până la sfârșitul zilei. Iar seara împreună cu prietenii mei să sporăvoim cu o bere în mâna, bucurându-ne de oboseala acumulată  în km de pârtie parcurși peste zi.

Ajunși la pârtia de schi, cei care nu aveam echipamente mergem să ne închiriem . Il numesc centru de închiriere pentru că mă simt generoasă în cuvinte, nu de alta. Era o cămăruță cu câteva perechi de clăpari și de schi-uri, iar dacă te aflai în tabăra lui Gulliver puteai foarte bine să zici că ai ajuns în ținutul Lilliput, cu echipamente pe măsură.

Salvarea a venit de la un prieten ce avea schi-urile și clăparii din dotare și mi-a zis că le vom folosi împreună. Când le voi folosi eu, înseamnă că a obosit el. Când le va folosi  el, înseamnă ca am obosit eu să tot cad -:).

Dupa vreo ora jumătate de vânt in plete, viteză în schi-uri și frig în oase, prietenul a decis că e timpul să imi dea și mie schi-urile lui.

Prin urmare, cum s-a făcut clicul clăparilor în schi-uri, cum am purces pe pârtie să aduc în viața mea o nouă pasiune, sportivă de data asta.  Ascult docilă o mini-lecție primită de la unul dintre ei: cum să cazi, cum să te ridici și cum să faci plugul. Nu părea greu sau cel puțin nu suna deloc a integrala dublă, ce se dădea doar la oplimpicii la matematica.

Dar ce să vezi? Mie nu imi ieșea nimic din ce îmi zicea el. Ma forțam să stau în plug cât puteam eu mai bine, iar când imi era lumea mai dragă sau pârtia mai abruptă, decideam eu ca o adevărata lady dupa poziție se recunoaște.

Și atunci mă îndreptam și echilibrul pe loc mi-l pierdeam. Vai de oscioarele și de articulațiile mele care au rămas ferme pe poziție, în ciuda căzăturilor multiple.

Dar asta nu a  fost totul. La un moment dat,  am coborât la baza pârtiei de unde urma să iau teleschi-ul. Acel  disc mai mic decat un frisbee, în care trebuia să îmi ostoiesc eu picioarele până  sus în vârful pârtiei.

Sfatul primit era: ” nu te poți lăsa pe el ca și când ai sta în fotoliul și ai butona telecomanda”

Nici nu i-am dat viața sfatului,  că m-am și pierdut din teleschi, încă la baza pârtiei. Cum mă știu ambițioasă, mă ridic repede singură și zâmbesc ștrengărește prietenilor, ca și cum ăsta a fost scenariul , iar eu cu premeditare am făcut-o. Mă duc iar la coadă și îmi aștept rândul la mijlocul de transport, prea năstrușnic pentru gustul meu.

Acum știam teoria, nu trebuia decât să o aplic. Dar calmul dinainte a fost înlocuit de panica că nu voi putea urca niciodată și iar am căzut, dar de data asta înaintasem puțin.

“Cârmaciul” teleschi-ului, l-a oprit, de teamă, să nu fiu lovită de schioriii care veneau în urma mea .

M-am ridicat, m-am scuturat de zăpadă și cu ochii plecați m-am dus să îmi aștept rândul la tortură , că așa numeam de acum teleschi-ul.  Iar în spatele meu auzeam discuții care nu îmi sporeau deloc încrederea în mine: ”Haide să ne dăm înaintea blondei (pe vremea aia auriu îmi era părul), că iar o să oprească teleschi-ul”

Ei bine, a treia oară a fost cu noroc sau….. așa credeam. M-am urcat și sigură pe mine așteptam să înaintam, când, brusc, s-a oprit teleschi-ul. Prietenii mei, rușinati deja, s-au întors  spre mine cu o față dojenitoare, fiind siguri că se oprise din cauza mea. Le răspund cu un zâmbet ușor forțat că m-au suspecta pe mine.:-)

Ca să vezi! Cablurile mai au și ele momente de respiro, independent de lipsa de experiență  a blondelor.

Ajunși sus, prietenii de blondă renunță a mai explica, spunându-i că poate doar un monitor mai  poate salva oscioarele înainte de a fi frânte și ligamentele rupte. Dar în ținutul Lilliput monitorul de schi nu exista…..

Anii au trecut, blondul s-a dus și a fost înlocuit de un roșu mai vulcanic decât prevede legea. Și cu el a adus energie la cote înalte, pasiune pentru lucrurile binefăcute și terminarea acțiunilor de mult începute.

Asadar, în anul 2013 vreau să învăț meșteșugul schiatului, pe care să-l fac cu bucurie alături de oameni frumoși timp de 5 zile aici. Iar apoi să-l păstrez de-a lungul timpului, așa cum se păstreaza un covor țesut la război, chiar dacă la Ikea găsesti covoare moi și colorate, poate chiar și cu usb încorporat :-), pe alese și pe gustul fiecăruia.

Text înscris în concursul #schiem, prima tabără de schi pentru bloggeri organizată de Arena Platos cu susținerea Sony, Vodafone, Michelin, Staropramen, Ford,  Perla Păltinișului și Buonavista.