Valoarea unui blog stă în zâmbetele celui care citeşte

Posts tagged ‘kuponiada’

Aceeasi Ioana, dar cu o alta povestioara…

Bine v-am gasit pe 2011!Cu energie si cu vise mari, sperJ.

Greu e sa revii dupa o prea frumoasa vacanta.Sarbatori multe si neplanificate, dar care au iesit mai bine decat imi imaginam si care bineinteles au avut pe alocuri si cadouri.

Unul dintre cadourile primite a fost un voucher de la Kuponiada,cu o” reducere” pana la 83 % si continea  un tratament de albire al dintilor, dupa o singura sedinta asa cum sustinea  unul dintre doctorii cabinetului, contactat de mine ulterior pentru a-l bombarda cu un set de intrebari.

Sursa acestei fotografii este site-ul hopa.ro.

Pentru un minut am ezitat sa scriu acest articol caci m-am gandit la cei care vor citi si care  se vor intreba:”Va mai fi nevoie sa aprind lumina noaptea, daca voi fi in preajma Ioanei?.” Haideti am deschis eu lista ironiilor, asa ca puteti continua si voi daca doriti.

Dar sa continui povestea, am primit voucherul si m-am si grabit sa fac o programare, programare foarte greu obtinuta dupa spusele domnului doctor, care in cele din urma a reusit sa ma strecoare si pe mine in avalansa de cereri pentru tratamentul cu pricina.

Ma prezint la cabinet, unde mi se tine un instructaj foarte serios cu privire la acest tratament, ce alimente am voie si ce nu, ce produse sa elimin din utilizarea zilnica, cel putin 3 zile postalbire.

Tratamentul a fost o desfatare, m-am intins pe scaunul de tortura, care pentru 45 de minute s-a putut confundat cu masa de masaj  si cum nu puteam vorbi, am lasat somnul sa isi faca aparitia.Da, e adevarat, poti dormi la stomatolog!(pe cuvantul meu de dantura proaspat albita)

Nu va imaginati ca dintii mei erau ponositi, ci doar aveau nevoie de revigorare si de indepartare a  unor  mici pete inestetice si bineinteles visam si eu, naiva, la zambetul hollywoodian.

Tratamentul s-a terminat, urmeaza momentul adevarului in care doctorita imi spune ca am ajuns  de la B1 la A1( e gradatia cu ajutorul careia se poate urmari evolutia). Nerabdatoare m-am repezit la oglinda, unde nu am regasit-o pe Julia Roberts , ci pe aceeasi Ioana cu mici schimbari la…..par, din cauza dormitului.Acum eu dau vina pe intunericul de afara, ca poate nu vad eu bine  sau ca cel mai bine se va vedea pe scara intunecata cand voi iesi din cabinet.

Dar operatiunea de iesit din cabinet nu a fost asa de simpla, caci doctorita m-a lasat pe mainile altui doctor explicandu-i ce a putut descoperi ea la dantura mea.Si incepe acesta sa imi spuna:uite ai 4 marmoratii, 4 carii, lucru foarte curios pentru un om care a avut ultima vizita la stomatolog in octombrie 2010.La care replica lui a fost:”Ati fost stresata?” Raspunsul ar putea fi “da”, dar nu atat cat sa faca ravagii in dantura mea. De acum inainte o sa  imi negociez salariul  si in functie de aspectul asta sau pot solicita spor de carii, ce parere aveti?

Concluzia la acest  post este: asigurati-va ca serviciile promise intr-un voucher pentru un anumit tratament  sunt suficiente si nu coincid doar cu o sedinta introductiva dintr-un sir lung de sedinte, chiar daca doctorul cabinetului  va asigura ca asa e. Ca sa evitati sa ajungeti ca mine care are nevoie sa definitiveze tratamentul ad-hoc, acasa cu mici cantitati de bicarbonat sau zeama de lamaie, foarte utila este o analiza comparativa cu alte cabinete si/sau informatiile de pe forumuri.

Eu va doresc , totusi ca anul asta, sa aveti parte de alegeri intelepte si oferte avantajoase din toate punctele de vedere!