Viaţa trăită pe îndelete

Viaţa trăită pe îndelete părea un vis acum 4 săptămâni, când ea mi se împărţea între job, business, iubit, prieteni, căţel şi călătorii.

Patru săptămâni mai tarziu, mă aflu într-un oraş mic din Sicilia, cu 9000 de locuitori în zi de sărbatoare :),  în care timpul are răbdare şi asta mi-o dovedeşte în fiecare zi.

Timpul de a ajunge la serviciu măsoară 3 minute, cu tot cu discuţia cu vecina mea preferată, timp de 1 minut jumătate.

Pauzele de masă sunt adevărate interludii, ce te fac să uiti  când a fost dimineaţă  după ce se sfârşesc. În tot timpul ăsta ai mers acasă, ai plămadit cea mai proaspată mâncare, ai  mâncat pe îndelete, ţi-ai ostoit puţin picioarele, ai citit ceva cât să îti fie desăvârşită pauza, iar in zilele bune  îti faci şi preaiubitul somn de frumuseţe, cel de prânz.

Dau  timp alegerilor, chiar dacă asta presupune uneori ce să aleg între spanac şi bietola.

Oamenii au timp să mă asculte până când îmbin eu cuvintele, cât să dea sens unei discuţii în italiană.

Timpul şi bariera lingvistică mă fac să mă trăiesc mai mult şi să acord atenţie sporită celor din jur.

Usor, învăţ a mă desprinde de obiceiurile vechi de a mă scuza sau de a argumenta într-un fel. Cuvintele care îmi erau prietene odată, dispar ca şi când niciodată nu ne-a legat o prietenie adevarata, ci cel mult de o toamna. Şi atunci tac, spunându-mi că cel mai important e că îmi ştiu eu  adevărul .

Glumele sau poveştile pe care le spuneam în limba-mi maternă, credeam că îmi dau un farmec anume şi un motiv în plus să mă iubească oamenii. Aici, sunt eu cea vulnerabilă, “dezbracată “ de cuvinte şi de multe ori cu singurul accesoriul numit zâmbet.  E alegerea lor dacă vor să mă iubească aşa sau nu.

Eu, între timp, sunt ocupată să FIU. Ceea ce vă doresc şi vouă.

Dar cel mai mult mi-aş dori să îmi aduc acasă obiceiul  proaspăt însuşit , să nu mi-l rătăcesc prin trafic sau să mi-l răpească zgomotul de fond.